Categorii

Tinerii de la Colectiv au murit din cauza septicemiei

Data: 07 Aprilie 2016

Mai mulți doctori din patru spitale au dat jurnaliștilor Gazetei Sporturilor 13 dosare medicale complete ale unor tineri care au murit după Colectiv.

”Aceștia 13 nu sunt singurii care au murit din cauza infecțiilor. De fapt, foarte puțini dintre cei care au murit după o săptămână nu erau infectați!”, afirmă surse medicale. ”Este realitatea pe care o ascund autoritățile și aceast lucru vrem să-l dovedim cu dosarele”, susțin medicii.

Cătălin Tolonton a afirmat la Realitatea TV că în prezent există un conflict mut dar care va exploda în perioada următoare între familiile îndoliate şi autorităţi. "Spitalele refuză pur şi simplu sau întârzie să eliberarea documentelor medicale ale victimelor de la Colectiv", a explicat acesta.

 

 

Jurnalistul a mai spus că sunt foarte puţine situaţiile în care aceste dosare au ajuns la pacienţi. "Doar câteva au ajuns la părinţi, din informaţiile pe care le avem doar 2-3 dosare", a precizat Cătălin Tolonton.

Intenţia medicilor care a făcut publice cele 13 dosare a fost ca oamenii să afle în ce condiţii au lucrat. "Toţi medicii spun că în momentele în care se vor pierde procesele, ei vor fi găsiţi vinovaţi. Li se vor pune în cârca despăgubirile rezultate din procese", a mai spus aceasta.

Adaugă comentariu

Cod de securitate
  • Nici un comentariu pănă acum
Sus